Secretele Muntelui Athos

Nu stiu daca as fi fost interesat atat de mult de secretele Muntelui Athos, pana intr-o zi, cand pe retelele  de socializare un grup de turisti britanici afirmau sus si tare  ca l-au vazut in carne si oase pe Tom Cruise participand la viata monahala de pe Muntele Athos, mai precis la Manastirea Vatopaidion. Stirea nu era una de senzatie, cunoscut fiind aplecarea actorului spre cautarea raspunsurilor spirituale  ale atator alte religii. Numai ca de aceasta data, intrebat fiind de aceasta vizita privata, purtatorul sau de cuvant a cam balbait-o, nici negand, dar nici afirmand ca actorul s-ar afla intr-o vizita privata la calugarii de pe Muntele Athos.

Se pare ca la manastire, pe timpul sederii sale, programul zilnic a fost unul complet diferit fata de cel petrecut la Hollywood.

ATHOS 1

Tom Cruise a fost vazut trezindu-se foarte devreme dimineata, adaptandu-se excelent la viata monahala. S-a alaturat programului de rugaciuni alaturi de ceilalti calugari, a mers in plantatiile de maslini pentru a ajuta la colectarea maslinelor si, de asemenea a ajutat si  la treburile de bucatarie ale manastirii.  O integrare perfecta, as spune, in viata monahala.

In greekreporter.com, "fratele" Gherasim, declara despre sederea actorului la manastire ca " El a devenit foare util la manastire, fiind o companie foarte placuta. Ii place sa mearga la pescuit impreuna cu ceilalti calugari, iar in zilele de Duminica vine intotdeauna la biserica, participand si la cantari; el avand o voce  foarte frumoasa' si un timbru special ." Eu cred, spunea in continuare fratele Gherasim, ca el intentioneaza sa ramana aici pana cand isi va curata sufletul. Dumnezeu stie pana cand !".

Plecand de la aceasta frumoasa poveste despre Tom Cruise pe Muntele Athos, curiozitatea m-a indemnat sa citesc cat mai mult despre secretele vietii monahale de aici.

halkidiki 1

 

Viata monahala in Athos. Inceputurile

In anul 963 a fost organizata prima manastire. Un secol ma tarziu, asistam la decretarea Muntelui Athos ca pamant sfant, asa ca " niciunei persoane" cu exceptia calugarilor de aici sa nu i se permita sa incalce pamantul sfant de pe Muntele Athos. Aceasta interdictie impune ca nicio femeie nu poate pune piciorul pe Muntele Athos.

Dupa acest decret, secole de izolare si devotament fata de religia ortodoxa a transformat Sfantul Munte intr-o aura mistica, unica.

Dupa nici patru secole, la inceputul secolului al XV-lea, pe Muntele Athos au aparut 40 de manastiri slujite cu credinta de 40.000 de calugari. Astazi, daca mai sunt doar 20 de manastiri in care mai slujesc credinta Domnului aproximativ 1700 de calugari.

ATHOS 2

De ce s-a ajuns aici?

Raspunsul este unul invaluit de mister si doar cei de acolo ni-l pot oferi, insa il tin secret cu toata sfiintenia lor.

Inconjurati de o bogatie incalculabila de comori ecleziastice, icoane rare si biblioteci intesate de-a dreptul cu manuscrise pretioase, calugarii din aceste manastiri traiesc pur si simplu intr-un regim strict de rugaciune si munca neprihanite de frivolitati moderne. Oare cati dintre noi am rezista, fie , doar si pentru o luna de zile, unui asemenea regim monahal ?!

Barbatii care doresc sa viziteze Sfantul Munte , o pot face doar in baza unui permis special, obtinut de la Biserica Ortodoxa din Salonic.

Reantoarcerea la inceputuri

 

Asadar, ne aflam in anul 963, an in care pe muntele Athos a fost ctitorita prima manastire de St. Atanasie. De ce aici?

Acest loc era considerat cu mult timp inainte ca un loc sfant, care a atras zeci de pustnici pentru a imbratisa o viata contemplativa, adica o viata ichinata meditatiei si nu actiunii, insa o viata inchinata curateniei sufletesti. Asadar, deloc intamplator, pe acest loc sfant, s-a ridicat prima manastire, numita Marea Manastire Lavra, care era pozitionata pe un asezamant stancos, foarte aproape de partea de sud-est a peninsulei, insa destul de departe de civilizatie.

Acesteia i-au urmat alte manastiri, incepand cu secolele al X-lea si al XI-lea, pana cand s-au construit cele 40 de manastiri despre care vorbeam la inceput.

athos 3

In anul 1926, guvernul Greciei a decretat Republica Theocartica Athos, avand propria sa independenta, auto-guvernare, dar parte a statului grec. De-a lungul timpului au existat numeroase presiuni asupra guvernului elen ca lucrurile sa fie schimbate, insa , se pare ca Biserica Ortodoxa Elena are un cuvant greu de spus in politica statului grecesc, asa incat Muntele Athos ramane cu statutul de Republica Theocratica.

 

Vizita printului Charles invaluita in mister

 

Intr-o noapte de Luni a lui Mai 2004, un iaht stralucitor a ancorat in micutul port pierdut in negura misterioasa a Muntelui Athos . Lumina farului se pierduse, parca in negura noptii. Stropii mici de ploaie se revarsau peste barbatul de varsta mijlocie, imbracat intr-un pardesiu lung, pana aproape de picioare si o palarie neagra pe cap, ce tocmai coboarase de pe vas insotit de doua garzi de corp. Cu siroaiele de apa prelingandu-se de pe bolurile largi ale palariei urca pe debarcaderul peninsulei, dupa care cativa calugari in robe negre si palarii pilon-box se ocupara in cel mai desafarsit secret pelerin de preluarea "pachetului". Receptia a fost una discreta, astfel ca oaspetele nostru, proaspat ras , in contrast cu clericii barbosi patrundea la acea ora tarzie din noapte in lumea monahala misterioasa de pe Muntele Athos.

athos 4

Putini dintre noi stiu, insa ca Printul Charles, de altfel ca si prietenul sau Sir John Tavener s-a convertit la Ortodoxia greaca inca din anul 1977.

Diversi martori spun ca la cateva zile dupa moartea Printesei Diana, Printul Charles a avut o intalnire particulara cu abatele Ephraim, intalnire in timpul careia se presupune ca Charles a facut un "angajament spiritual" fata de Credinta Ordodoxa. Oare de ce acest angajament spiritual? Numai Dumnezeu stie !

Afectiunea printului pentru un asemenea loc a crescut in momentul in care, ca simplu vizitator a dormit pe o simpla saltea facuta cocolos de alti vizitatori ca si el , s-a trezit in fiecare dimineata la ora patru, uitand pur si simplu de rangul ce-l purta.

De la simpla sa convertire la religia sa ortodoxa, pesemne ca i s-au tras si foarte multe atacuri murdare in presa anglicana, insa toate acestea nu l-au impiedicat la alte numeroase vizite pe Muntele Athos.

athos 5

 

Viata sanatoasa a calugarilor de pe Muntele Athos

 

Se spune ca, calugarii ortodocsi de pe Muntele Athos fac parte din categoria celor mai sanatosi oameni din lume.

Ca si comunitatile ce traiesc in zonele mediteraneene ale Europei , calugarii de aici se bucura de o longevitate extraordinara, fiind lipsiti de boli cronice si alte boli ce afecteaza intreaga lume occidentala, aici referindu-ma in special la cancer, boli de inima, accidente vasculare, diabet si dementa.

 

Deci, care este secretul longevitatii calugarilor?

 

In principiu, calugarii de pe Muntele Athos duc o viata simpla si austera. Ei au adoptat o dieta mediteraneana, cea mai mare parte a ei baazndu-se pe plantele si legumele cultivate si preparate in gospodaria manastirilor. Legumele si leguminoasele, proeminente in dieta lor sunt fierte in suc de lamaie sau ulei de masline aromatizat cu ierburi si condimente, inclusiv chimen, oregano, menta, patrunjel, marar, telina, ceapa si usturoi.

Calugarii evita consumul de carne, iar pestele este consumat cu moderatie.

Alcoolul este preparat in casa ( manastire) si este vazut ca un digestiv, asadar ca un aliment. Moderatia este secretul a tot ceea ce fac calugarii , astfel incat acestia sa aiba rareori mai mult de un pahar de alcool la fiecare masa.

Dulciurile fac si ele parte din dieta calugarilor. In afara zilelor de post, nu lipsesc de la masa lor tortul, baclava, halva, biscuitii, insa consumate moderat.

Calugarii alterneaza zilele "fara post" cu cele “ cu post” , astfel: in zilele de marti, joi , sambata si duminica au voie sa manance cate doua mese pe zi ( una dimineata, una seara), ambele cu vin. Celalte zile sunt zile de abtinere ( mai mult de 200 pe an), in cazul in care doar o singura masa pe zi este permisa, de obicei la apus de soare si cuprinde fructe, legume, paine si linte. In aceste zile produsele lactate, vinul si uleiul de masline sunt interzise.

athos 6

 

Motto-ul calugarilor: 'Mananci pentru a trai, nu traiesti pentru a manca". Un contrast puternic cu lacomia.

 

Cateva lectii alimentare luate de la calugari

 

Mananca fibre: linte si fasole sunt o mare sursa de fibre care ofera organismului tau fier si acid folic. De asemenea acestea constituie o sursa utila de proteine.

 

Mananca proaspat. Calugarii introduc in alimentatia proprie foarte multe alimente de sezon, pe baza de plante, de natura sa contribuie la scaderea riscului de cancer si a altor boli, cum ar fi cele cardiovasculare.

Mananca fara sare. Alimentele procesate nu ( de multe ori ascund o sursa de sare) sunt interzise in alimentatia calugarilor. Cele consumate de catre calugari folosesc ierburi si condimente de sezon.

Incercati supa de peste si chiftelele de naut.

Viata longeviva !

halkidiki-athos

No Comments Yet.

Leave a comment