Tag Archives: triunghiul de aur

Intinzandu-se pana la granita cu Myanmar (fosta Birmania) si Laos si urmand traseul raului Mekong, nordul Thailandei este unul dintre locurile pline de magie si mister  ale acestei planete.

Istoria Nordului

In trecut, aceasta regiune a Thailandei a fost impartita in mici principate, care erau izolate din cauza terenului destul de accidentat. Acestea erau accesibile doar  calatorind pe spatele unui elefant.
Sa nu fiti uimiti de dialectul vorbit in aceasta regiune. Un dialect diferit, influentat de limba birmana si laotiana. Singura traditie pastrata: bucataria specialitatilor culinare.

Cum ajungem in Thailanda de Nord

Din Bangkok in Thailanda de Nord se ajunge foarte simplu si destul de repede.

Thai Airways International asigura curse regulate pe ruta Bangkok-Chiang Mai. Zborul dureaza doar o ora. O alta varianta ar fi autobuzele cu aer conditionat, insa traseul va fi parcurs in decursul a 12 sau chiar 14 ore. Chiar nu merita efortul. Ideea este ca in timpul calatoriei cu autobuzul poti cunoaste adevarata Thailanda de Nord, insa trebuie sa tineti cont ca in autobuzele respective se vor gasi si bastinasi cu zeci de cosuri pe post de bagaje. In timpul unei curbe s-ar putea sa va treziti cu un cos de oua in cap.

Chiang Mai

Capitala nordului, asa cum este denumita Chiang Mai, se afla pe malul raului Ping invadata in timpul primaverii de orhidee. In aceste zone ale Thailandei se gasesc peste 1.300 de soiuri de orhidee, de la celebra Paphiopedium ascocenda la eleganta "Miss Udorn Sunshine". Cele mai potrivite locuri pentru a admira o cultura de orhidee  sunt cele din imprejurimile  Chiang Mai.

Chiang Mai a cunoscut o dezvoltare rapida, devenind una dintre cele mai atractive destinatii ale Thailandei de Nord. In cadrul circuitului Thailanda de Nord ce va avea loc in perioada 11.03-22.03.2018, veti putea admira  frumusetea acestui oras, dar si istoria formarii si dezvoltarii sale. Sute de legende fac deliciul istoriei acestui minunat oras.

In Chiang Mai se gasesc disponibile cateva mii de camere de lux si pensiuni la preturi rezonabile.

 Ce vizitam in Chang Mai

Dupa caldura apasatoare din Bankog, in Chiang Mai veti fi intampinati de o vreme mai rece. Sfatul nostru este ca in bagajele dvs sa impachetati si un pulover ceva mai gros, eventual si o geaca de fas. Dupa toate astea, va invitam la cateva excursii in satele din apropiere in care se confectioneaza produse artizanale, la templele aflate pe dealuri si la triburile din munte. Optional puteti experimenta o plimbare cu elefantul in jungla sau o plimbare pe rau cu pluta de bambus.

Chiang Mai inseamna "Orasul Nou", fiind fondat de catre regele Mengrai cel Mare la sfarsitul sec. al XIII-lea. Potrivit unei legende, zidurile orasului, ale caror ruine inca se mai pot vedea, au fost construite de 90.000 de barbati care lucrau non-stop, in schimburi.

Lampang

Un alt punct de atractiei din cadrul circuitului nostru Thailanda de Nord va fi Lampang.

Sa nu fiti surprinsi, ca odata ajunsi acolo sa zariti o caruta trasa de cai pe drumul principal al acestui frumos oras vechi, aflat la 100 km sud-est de Chiang Mai. Caruta trasa de cai este o o forma uzuala de transport in Lampang. Totodata este cel mai bun mijloc de a explora cu atentie orasul. Alegand caruta trasa de cai, veti ramane cu cele mai frumoase amintiri din Lampang.

 

La 180 km nord de Chiang Mai intalnim orasul

Chiang Rai

Chiang Rai a fost ridicat dintr-o banala intamplare de catre regele Mangrai, in secolul al XIII-lea. Conform legendei, elefantul regelui a luat-o la fuga, oprindu-se intr-un loc pe malul raului Mae Kok. In timp ce animalul se adapa, regele admira peisajul si potentialul militar din zona. Acestea l-au inspirat sa construiasca un oras. Si uite asa a aparut Chiang Rai. Aici se afla cel putin doua temple ce merita a fi vizitate: Wat Phra Kaew si Wat Doi Chom Thong, construit in stil birman. Privelistea asupra raului este una fantastica, de neimaginat.

Nu ratati o excursie la faimosul templu de pe deal Doi Tung. In drum spre templu veti trece pe langa resedinta de vara a fostei regine-mama si un amplu proiect agricol sponsorizat de familia regala thailandeza cu scopul de a ajuta triburile de deal sa-si pastreze nealterate traditiile specifice. Satele tribale de dimensiuni mici pot fi inca gasite in nordul lui Chiang Rai.

Sa nu va mirati daca printre casele construite pe piloni, veti vedea porci, bivoli de apa si caini. Chiar si in satele Yao, casele cu chirpici si acoperisuri de stuf sunt  ceva obisnuit.

 

Triunghiul de Aur din Thailanda

Cel mai nordic punc al Thailandei unde putem sa ajungem este Mae Sai. Dincolo de acesta se afla podul pietonal peste raul Sai, care duce la Myanmar (Birmania). Podul este foarte cunoscut. Aici au fost turnate numeroase cadre din productiile cinematografice de actiune. Locul este unul fermecator. Aici gasim o multime de piete.  Un loc perfect pentru a lua pranzul in drumul nostru spre Triunghiul de Aur. In aceste piete vom descoperi cetateni din Myanmar care se ocupa cu micul trafic de frontiera. Acestia vand in pietele din Mae Sai trabucuri, prune uscate ambalate, sculpuri din fildes, cutii de lac si mai discret, pietre pretioase si tigari de contrabanda. Daca aveti putin noroc, ca podul sa fie deschis, puteti sa faceti o scurta vizita in micul oras de frontiera aflat in Myanmar-Tachilek. Podul este inchis uneori din motive de securitate.

 

 

Ce este Triunghiul de Aur ?

 

De la Mae Sai, vom continua drumul nostru  cam 12 km pana la rau-famatul  Triunghi de Aur. In trecut, din acest loc erau trimise peste granita cantitati uriase de opium, care trebuiau sa ajunga la dealerii de heroina din alte tari. Cu toate acestea, in zona nu veti vedea nicio cultura de maci, intrucat discretia face ca acestia sa fie cultivati in vai mai putin accesibile. precum acele zone vaste din Myanmar. Zonele respective sunt controlate de catre asa- numitele "armate ale opiului".

Vom continua drumul nostru catre  prietenosul oras-piata Chiang Saen, situat intr-o locatie minunata pe malurile raului Mekong. In afara celor cateva ruine ale unor temple, cea mai interesanta de vizitat, mi se pare a fi Sala Opiului. Aceasta se afla la 10 km nord de Chiang Saen. Sala a fost amenajata de catre Fundatia Mae Fah Luang. 5.000 de ani de folosire si abuz ale opiaceelor sunt prezentate vizitatorilor in aceasta sala.

Parasim Triunghiul de Aur, nu inainte de a ne bucura de apusurile de soare de peste Makong si a privelestei asupra orasului Laos, aflat la o aruncatura de bat.