De la Zell am See la Grossglockner

Dupa o șuetă la o carafa de vin rosu cu gazda noastră de la pensiune, aveam sa aflu ca cel mai înalt ghețar din Austria, Grossglockner ( 3.798 de metri), se afla foarte aproape de noi, la 46 de kilometri. Poveștile despre romanii care foloseau drumul, din partea sudica a trecătoarei extrăgând aurul pe care -l trimiteau la Roma, m-au determinat in miez de noapte sa iau hotărârea  ca, dis de dimineața, sa  explorez cel mai interesant traseu prin Parcul National Hohe Tauern, pana aproape de vârful ghețarului. Noroc cu toamna târzie care se prelungea  și în Austria ca, altfel, zăpada m-ar fi oprit instantaneu dimineața când aveam sa pornim în mica noastră aventura. Cu o cana plina de cafea oferita de gazde,  alături de un mic dejun bogat, dar de care nu m-am atins (aveam sa constat mai târziu străbătând munții ca făcusem cea mai mare greșeala,  ne urcam în micuțul meu Ford Focus și pornim spre cucerirea ghețarului.
Încurc putin drumul, la intersecția din dreptul benzinăriei, la ieșirea din Zell am See, însa după vreo doua încercări descopăr, în sfârșit indicatorul spre Glossglockner. Ce simplu era acum!  Trecusem pe lângă el de atâtea ori. Dupa vreo 5 km de la intersecție, ajungem la intrarea în parc, pentru care  a trebuit sa plătim câte 20 de euro, după care începem sa urcam pe drumul plin de motocicliști. Încep sa cuceresc kilometru cu kilometru cele 36 de curbe în forma de ac de par, unde plăcerea condusului, combinata cu o dulce amețeala data de văile adânci și de  prăpastiile unde, din când în când zăresc doar caprele negre.

In timp ce urc spre punctul de la 2.000 de metri, o senzație de amețeala îmi cuprinde tot corpul. Nu știu dacă asta provine de la efectul vinului rosu băut cu o seara înainte , sau de la vederile extraordinare ale munților din jur.
Șoseaua alpina Grosscklogner,  care leagă doua state federale, Salzburg și Carintia, este prevazuta cu numeroase parcări pentru a opri . Oprim câteva minute pentru a-mi trage sufletul, după care  pornim din nou  ghidați de panourile de informare.
La 2.428 de metri găsim o toaleta ecologica, spre bucuria noastră. Intram cu teama de a nu respira , te miri ce mirosuri. Uluirea fost și mai mare, constatând  ca  locul era impecabil de curat, un miros parfumat venit de la dezodorizantele din interior, iar dusul care, culmea avea și apa calda, ma îndemnau sa fac o pauza mai lunga, acolo, aproape de vârful ghețarului.

Ne continuam drumul pana la parcarea de mașini, unde poposim pentru o jumătate de ora la o cafea și un sandwich.De acolo începe gura tunelului, însa renunțam și ne hotăram sa ne continuam călătoria în aval, spre Fuscher Torl, la 2.405 metri, în regiunea lacului Fuscher și apoi de-a lungul parții estice a Brennkosgel-ului și din nou în amonte, pe lângă o secțiune lunga de versanți, spre Tunelul Hochtor , la 2.505 m.

Drumul epuizant, ne-a determinat  sa facem popas la un mic han rustic, tipic tirolez, unde ne-am înfruptat din plin cu bucatele  preparate în casa de Frau Helga, iar bătrânul Lukas, ne-a ademenit cu câte un păhărel de sturm , facut din zeama de struguri. Bătrânul ne-a invitat apoi în pivnița casei, destul de răcoroasa, sa degustam din vinul rosu, păstrat în butoaie de stejar, cu care se mândrea. II lăudăm îndelung calitatea vinului păstrat în cel mai bune condiții, în timp ce cu o mana rupeam din carnații afumați ce atârnau de grinzile masive ale bătrânei pivnițe. Frau Helga, demult ne aștepta cu celebrul ștrudel cu mere, care, din păcate se răcise de multa vreme.