Am hotarat sa strabat drumul de la Bucuresti la Zante cu autocarul. Pana la urma ideea s-a dovedit una nefericita pentru mine, drumul de aproximativ 24 de ore fiind un adevarat calvar. O noapte chinuita de nesomn in autocarul ce, o noapte intreaga a trebuit sa strabata intreg teritoriul Bulgariei, cu cateva opriri la niste resaturante la care soferii au deal-uri cu patronii in schimbul unei portii calde de mancare si a unei cafele, dupa care la fel de obositi ne continuam drumul catre Grecia, via Kulata. Intram pe teritoriul Greciei, la primele ore ale diminetii, rasufland usurati ca de acum incolo drumul avea sa se desfasoare fara probleme. Nu mai fusesem in Grecia cu masina de cativa ani de zile, toate vizitele mele de pana acum desfasurandu-se cu avionul.
Drumul spre Zakynthos trece prin Salonic
Nu mica mi-a fost mirarea , vazand ca de la Salonic spre Igoumenitsa autostrada fusese terminata, asa ca incerc sa fur catev aminute de somn linistite, pe ultima bancheta pe care o impartisem cu alte doua doamne dragute, cedandu-mi cele trei locuri din cele cinci. Inteleg sa pauzele lungi si dese sunt " cheia marilor succese" , asa ca vrand nevrand mai facem un popas pentru" toaleta", undeva intre Kozani si Ioannina. Zis si facut. Beau a nu stiu cata cafea in ultimele 24 de ore, dupa care, plin de entuziasm imi ocup cele trei locuri in autocar, spre destinatia finala. Fete adormite, priviri ratacite, cearcane , coafuri stricate, acesta este tabloul pe care-l gaseam la acea ora a primei dimineti petrecute in autocarul care ne dormitor, living, dar mai ales i mijloc de transport. Plin de curiozitate, intreb soferii daca mai oprim pana in portul Killini, de unde aveam sa luam ferryboatul la orele 16:30 .
Drumul prin muntii Greciei catre orasul Arta, apoi spre Antirio, unde urmam sa traversam celebrul pod suspendat ce traverseaza Golful Corint , langa Petrasa, ce leaga orasul Rio de Peloponez, o adevarata opera arhitectonica inaugurata pe 07 august 2004, cu o saptamana inaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de Vara 2004 din Atena a fost si el stopat timp de doua ore din cauza stancilor cazute pe carosabil.
Costul total al lucrarilor podului a fost de aproximativ 630 milioane euro, finantate din fonduri de stat grecesti. Traverasm impunatoarea constructie aflata la 45 m deasupra nivelului marii, capetele de stalp ajungand la 160 m deasupra nivelului marii. Uimiti de frumusetea constructiei, uitam pe moment de oboseala si nesomnul ultimelor ore, asa ca plini de entuziasm ne continuam drumul nostru spre celebra Zakynthos, punctul nostru de pornire catre cateva destinatii din Marea Ionica.
Trecuseram demult de orele cand trebuia sa fim urcati in ferry, asa ca acum sperantele noastre tineau de faptul de a prinde si ultimul ferry catre Zante, cel de la orele 21:00. Intre timp, imi faceam planul pentru ceea ce ni s-ar fi putut intampla ce este mai greu: pierderea feryboatului si ocuparea catorva mese din taverna portului pana in zorii zilei urmatoare. Cum Dumnezeu, tine, in general , cu cei nepastuiti, sosim in Portul Killini cu 10 minute inainte de plecarea ferryboatului de 20:30.
Fara a avea timp de aplauze, urcam repejor primele trepte din ferry, dupa care suntem preluati automat de scarile rulante pana ala etajele superioare. Atmosfera gasita in barurile de la etajul 2 ma fac sa uit de toata oboseala acumulata un ultimele, aproximativ 24 de ore, asa ca plin de energie imi comand o "Mythos" si un sandwich urias pentru a-mi potoli foamea. Incep a-mi cunoaste colegii "de suferinta", acum cu fete zambitoare, pline de farmec si zambete din partea colegelor. In sfarsit, Dumnezeu este si cu noi !
Cele 90 de minute dintre Killini si Zante trec pe nesimtite. Se fac fotografii de grup, selfieuri, incercam sa ne cunoastem. Depasisem demult momentele critice si asta era cel mai important. Toata lumea era relaxata, dornica de a cunoaste partenerii de drum.
Dimineata in Zakynthos ne-a gasit la hotel Caravel, un hotel modest de 4 stele din Tvilisi, asezat chiar pe malul Marii Ionice. Micul dejun il servim pe terasa de langa piscina, care da exact spre maul marii. Ma multumesc cu o omleta, cateva felii de mezeluri si o cafea infecta, pe care ma simt nevoit sa o las pe masa.
In minte imi revin franturi din seara sosirii noastre in Zakynthos. Pot sa va spun ca nimic nu poate descrie sentimentul usor melancolic pe care-l traiesti odata cu primul pas facut pe "Insula Levantului" Dupa o zi intreaga de mers cu autocarul, timp in care, somnul a fost un lux, insula pe care urmam sa “naufragiem" printre stanci spectaculoase, pesteri albastre si plaje cu nisip matasos, Zakynthos, avea sa fie gazda noastra pentru 4 nopti si 5 zile, timp in care aveam sa facem cunostiinta cu mii de ani de istorie tumultoasa, dezastre naturale, secole succesive de ocupatie straina, insa o destinatie turistica unica.
Dinspre taverne, catre noi, patrund arome delicate de vinuri bune, acorduri de muzica greceasca
, dar si parfumuri de levantica. Acestea imi aduc aminte de "Floarea Levantului", denumirea sub care mai este cunoscuta si insula Zakynthos.
Adormim cu gandul la paleta plina de culori si arome a Marii Ionice ce mangaie cu valurile sale floarea magica din Mediterana. Avea sa urmeze, inevitabil rasaritul. mai asteptat ca oricand.
