Sfaturi de calatorii si vacante si descrieri complete ale destinatiilor de vacanta cele mai indragite sau mai putin cunoscute din toata lumea
Dupa aproape doi ani, trebuie sa recunosc ca invitatia de a vizita la inceputul lunii iunie, Mallorca, am primit-o cu retinere. Abia sosit acasa, dupa o lunga si obositoare calatorie de peste ocean , cu turbulente si toate condimentele unui zbor plin de peripetii, mi se cam luase gandul de a zbura din nou, si cat mai curand, in special in Mallorca.
Iata-ma din nou zburand asadar , la inceputul lui Iunie, de data asta peste Adriatica si Mediterana, cu destinatia Mallorca Daca nici in mine nu mai am incredere, atunci in cine ?! . Adevarul este, ca imi doream demult, dupa ce citisem pe nerasuflate "Iarna in Mallorca", o turbulenta povestire de dragoste petrecuta in anul 1838 , scrisa in stilu-i caracteristic de George Sand, sa descoper Mallorca, sa explorez satul si manastirea unde cei doi sacri artisti au trait cea mai frumoasa poveste de dragoste. Ea, o femeie nu foarte frumoasa, el un celebru muzician bolnav.
Trebuie sa recunosc ca, pana sa citesc romanul " Winter in Mallorca " , credeam ca George Sand este barbat! Nu stiu de unde acesata idee ? ! Dupa aceea, vizitand, locul unde se desfasurase intreaga actiune a romanului, aveam sa aflu ca George Sand a fost, de fapt Amandine Lucille Aurore Dupine de Francneil- viitoarea baroana Dudevant. George Sand a fost, de fapt un pseudonimul care o ajuta sa scrie primul roman " Rose et Balnche, ou la Comedienne et la Religiuese".
Dupa multe aventuri amoroase, desi , George Sand nu era o femeie fermecatoare, prin intermediul muzicianului Franz List, il cunoaste pe Chopin, a caror poveste incepe in anul 1838. Iarna urmatoare o petrec impreuna in Mallorca, intro manastire a unui sat de munte.
Zborul a durat aproximativ trei ore, fara niciun incident major, in afara celui, in care o tanara stewardessa imi varsa din greseala vinul rosu pe blugii, abia cumparati dintr-un magazin de mana a doua. Trecand peste acest incident, condimentat cu scuzele de rigoare si servetele alunecand peste pata lasata de vinul rosul, ma trezesc aterizand in micutul aeroport din Palma.
Ma trezesc intr-un autocar, unde aveam sa aflu ca timp de doua nopti aveam sa ni le petrecem intr-unul dintre hotelurile lantului Iberostar, mai precis in cel situat in Santa Ponsa . Nu citisem nimic despre Santa Ponsa.
Situata la aproximativ 20 de km vest de capitala Palma, Santa Ponsa este una dintre cele mai populare statiuni de vacanta din Mallorca.
Seara , am iesit pe stradutele din Santa Ponsa , uimit fiind, nu doar pentru ca era seara, de padurile de pin ce inconjoara statiunea. Tarziu, in noapte, chiar am avut curiozitatea cat de calda este apa Mediteranei. Am testat-o. Apa, desigur ? Neasteptat de calda, va rog sa ma credeti, dupa cateva de pahare de sangria, pregatita de o iscusita chinezoaica de la o terasa de pe strada principala.
Descult, cu picioarele murdare de nisip , ma retrag usor spre “iberostarul” meu, incercand sa inteleg aceasta lume, pe care, candva au iubit-o George Sand si Chopin.
Valurile venite dinspre mare continua sa se faca auzite prin geamul intredeschis al balconului, deasupra lor plutind acordurile pline de farmec si romantism ale unor melodii “oldies but goldies” venite dinspre larg, acolo unde viata se derula la cote inalte pe cateva yahturi particulare. Golful era plin de asemenea vase de vacanta, unde bogatasii lumii se relaxeaza la lumina lunii in sunetul muzicii anilor '80.
Intr-un tarziu, spre dimineata incerc sa adorm , cu gandul la viata de pe insula, care nu piere niciodata. Daca o iarna in Mallorca, descrisa de catre George Sand poate fi atat de romantica, cum poate fi o vara in Mallorca? Tot asa de romantica? Nu putem sti.
Ma trezesc. Ies pe balconul a carui privire da chiar spre golful de unde se auzeau acordurile chitarei lui Gery Moore. Imi aprind un trabuc, adus chiar din Cuba, dupa ultima vizita, dupa care imi torn putin cognac frantuzesc intr-un pahar. Primele raze ale diminetii incep sa apara. Mi-e dor de o baie in golf. Imi trag pe mine un halat de baie, dupa care ma strecor prin receptia goala, la acea ora, spre treptele care coboara in apele golfului. La inceput fiori de gheata, apoi placere! Inot cativa metri de la mal, dupa care ma intorc in sunetul inagalabilei chitare ale lui Eric Clapton.
As vrea, ca in aceste ceasuri ale diminetii sa am inspiratia de a compune o scrisoare catre bogatasii lumii, acesti bogatasi care ne strica somnul, celor de rand. Se pare ca am lasat inspiratia undeva in apele golfului Santa Ponsa, asa ca aleg un dus fierbinte, cu gandul la cafeaua fierbinte de la micul dejun.
A doua zi debuteaza cu o vizita la bijuteria arhitecturii gotice, a carei vedere da chiar la mare. Catedrala construita de catre celebrul arhitect Antonio Gaudi, in secolul al XX-lea. Impresionant edifiiu, la fel ca orice constructie gandita de Gaudi.
Usa Mirador spectaculos de impresionanta, dar si povestea unei familii de romani, ce au ocupat , in sensul strict al cuvantului, perimetrul catedralei. Ea, o "vaduva neagra". El, "Charile Chaplin", iar cei doi copii, orfani, fara un picior sau o mana cersesc de zor. Fac apel la sharm si intru in vorba cu " vaduva neagra", fireste in romana. Pana la urma recunoaste ca sunt plecati din Romania de zece ani, locuiesc intr-o casa in Palma, inchiriata, pe care o platesc din banii fraierilor care le dau bani, si ca nu s-ar mai intoarce in Romania , in vecii vecilor. Meseria de cersetaor este una foarte rentabila. In timpul dialogului mi-i arata pe toti membrii familei ce ocupa locurile strategice din jurul catedralei. Cat costa , am intrebat-o? Cat costa ,ce , imi raspunde cu o intebare. Intrebare de profesionista, imi zic in gand. Locul? Continui. Nu pot sa-ti spun boierule, dupa care discutia noastra se termina aici. Inteleg ca , pe lumea asta nu este perfecta si ca totul costa. Chiar si un amarat loc de cersit. Nu-l poate ocupa nimeni, fara acordul “ celui de sus”. Ciudata lume!
Parca, cele noua clopote situate in turnul Catedralei Palma de Mallorca, palesc in fata impresionantei povesti ale conationalilor nostri .
Strazile pavate din jurul Catedralei, unde au acces doar mijloacele trase de cai, raman in urma noastra cu amintirea celei mai frumoase imagini ale lui "chaplin".
Oare astia fac parte dintre romanii care influenteaza prezenta la vot ?!
Este tarziu , iar eu sunt rautacios. Ma gandesc la ceva frumos. Ziua urmatoare, urma sa mi-o dedic satului Valdemossa. De ce Valdemossa?
Pentru ca de povestille acestui sat sunt legate toate povestile de dragoste si romantismul din Mallorca.
Valldemossa este polul romantismului majorcan.
Sunt amintiri viitoare , care ne framanta de fiecare data in preajma trecerii peste o anumita varsta . Ca un blestem al timpului, acestea ne condamna la un "remember" al tineretii pierdute.
A fost parca ieri, parca niciodata. Parca ieri, pentru ca amintirile din anii studentiei devin din ce in ce mai aproape de tine, parca niciodata pentru ca imi lipseste evlavia amintirii.
Parca ieri, in aceeasi vreme, rataceam prin ploaia marunta, mocaneasca, ce matura dalele de granit ale strazii Covaci, de la un capat la altul, in asteptarea amicului meu V.
Cum intarzia sa apara,, imi holbam privirea spre vitrinele consignatiilor cu speranta unui lucru aievea, plin de amintiri. In fata mea, o doamna intr-o haina de blana de vulpe argintie, isi acoperea tinuta cu o imensa umbrela, fara ca vreo picatura sa i se prelinga pe tinuta impecabila. Palaria de un gri metalic se asorta impecabil cu cizmele de aceeasi culoare, facute dintr-o piele impecabila de bovina.
Ma amestec printre bisnitarii de tigari si blugi, aroganti cu titlu de "smecheri de Bucuresti" , gainarii acestor locuri, care incearca sa te agate cu preturi din ce in ce mai atragatoare. La cativa pasi de noi, baietii in tinuta impecabila, matura strada de la un capat la altul. Nu bisnitarii erau tinta lor, ci eventualii naivi care incercau sa cumpere de la acestia. Cum fusesem informat despre aceste tehnici subtiri ale militienilor care-si protejeau” baietii”, continui plimbarea mea in asteptarea prietenului meu. La intersectia cu Lipscani, un tinerel, acoperit cu gluga imensa a unei geci portocalii nimerita mai mult pentru schi, decat pentru Lipscani, ii inmaneaza discret un plic alb, tipului elegant imbracat in paltonul de lana fina de Sf. Gheorghe. Era V. colegul meu. Ma ascund dupa primul stalp al unei cladiri care sta sa cada la primul cutremur. In vitrina magazinului cu rochii de mireasa, zaresc pentru ultima data, figura ravasita , speriata a bunului meu prieten. De atunci nu l-am mai vazut.
Cedez in fata frigului care-mi patrunsese pana in oase, asa ca intru in prima cladire aratoasa de pe Covaci, una dintre cele mai romantice si mai pestrite locuri la acea vreme din Centrul Vechi al Bucurestiului. Seara incepuse sa muste cu furie din oboseala unei zile mohorate de Decembrie. Imi minte, imi revenea superba melodie a lui Nicu Alifantis ,” Te uite cum ninge Decembre “. Pierdusem pariul cu timpul. Din pacate in aceasta dupa amiaza ploua. Ploua urat, mocanesc. Urasc zilele mohorate de iarna tarzie.
Cu o eleganta demna de invidiat, Doamna M. facu un semn discret unui ospatar, care aparu imediat, ajutand-o sa-si dea jos haina scumpa, la mare pret in acele vremuri. Pe umeri ii ramase salul din casmir de culoare gri.
Isi alese o masa, imediat dupa arcada din caramida rosie, ce despartea sala mare de cea mica. Desingn-ul unic de la Cafeneaua Veche.
Fara sa-mi dau seama pasisem in urma Doamnei M. intr-un spatiu, intr-o poveste fascinanta in care-i regasim pe Caragiale, Hadeu, Eminescu sau Slavici. Ocup un loc la o masa din lemn masiv, foarte veche si reconditionata, asezata exact langa un perete decorat cu sticle de vin vechi din mai toate cramele cu traditie din Muntenia si Moldova. Zaresc cateva sticle si din vestita crama de Dragasani, un oras patriarhal situat in sudul judetului Valcea.
Cafeneaua Veche este amintita pentru prima data in cele mai vechi documente ale Bucurestiului, dinainte de anul 1781, ca apoi acestea sa fie certificate in 1812.
In anul 1781, familia de armeni Stephen Alintop, au obtinut permisiunea de la printul Alexandru Ipsilanti de a construi o cafenea in apropiere de Curtea Domneasca, la extremitatea nordica a vechii pietii Anton, in schimbul unei rente de 10 taleri pe an. ( Conform Dex, talerul era o moneda de argint austriaca, care a circulat in trecut si in tarile romane).
Initial, cafeneaua a fost decorata in stil renascestit, iar ferestrele erau protejate cu obloane de lemn.
Cafeneaua Veche si-a schimbat proprietarii in anul 1812, apoi in 1825.
Client fidel, Nicolae Pavelescu a decorat o parte dintre peretii Vechii Cafenele cu opere de arta.
In acea dupa amiza, pe pereti zaceau cateva copii, aprope reusite ale acestui pictor naiv .
Locul incepe sa se aglomereze. Rand pe rand, mesele incep sa fie ocupate de bisnitarii de pe Covaci si Lipscani. Teancuri intregi de sute de lei si marci germane sunt scoase la vedere in fata ospatarilor. Era suprema lor aroganta: sfidarea unui regim totalitar. Nu stiam la acea vreme daca trebuia sa ma bucur sau sa ma sperii de aceste fete dubioase ce dominau zona Covaci-Lipscani. Mai tarziu apar si baietii cu tunsoare scurta, ale caror paltoane din lana picau impecabil peste costumele scumpe de APACA. Cum filajul se terminase cu bine, o sticla de vin vechi era bine venita. Ploaia nu contenea sa bata in obloanele de lemn ce protejau ferestrele vechi, inca de pe vremea armenilor.
Imi comand o delicioasa cafea turceasca facuta la nisip si o sticla de pepsi. Incerca sa arunc o privire fugara catre Doamna M. Din port tigaretul din os de fildes, fumul ii acopera fata brazdata de amintiri . Fumul de tigare miroase frumos, a tutun fin englezesc . Domna M. , ridica tacticos cu mana dreapta paharul cu vin rosu, inchinand cu un imaginar prieten de-o viata. Se parea ca insa, viata se scurgea prietenoasa si agale in acesta dupa amiaza in Vechea Cafenea.
Cu o privire nelinistita de student incerc sa o suprind intr-o situatie jenanta. Salul de casmir , parca la comanda, ii aluneca de pe umerii, inca de femeie fermecatoare. Il prind dintr-o singura miscare agera, dupa care cu tandrete i-l repun pe umerii de un alb straluciror, impecabil de sanatosi, apetisanti . I-am intins mana. K. student. Imi arunca un zambet alunecos, masurandu-ma din cap pana in picioare. Probail ca jeansii mei zegosi si geaca de tercot imi tradau ocupatia. Imi retrag mana, tremurand, incercand sa-mi adun gandurile.
Nostima cafea, doamna, continui, dupa ce sunt invitat sa ocup unul dintre scaunele libere de la masa.
A scuturat usor din cap, zambindu-mi, din nou, aprobandu-ma.
Ultima sorbitura de cafea, rece precum ploaia de afara, lasa in urma sa in ceasca cu sigla Cafeneaua Veche. stratul gros de zat. In cafenea, atmosfera se anima. apar noi figuri. Fumul de la tigarile aprinse si netreminate este atat de gros, incat mi se face rau.
Simt nevoia sa beau un coniac. Un coniac bun. In cafenea, cel mai bun coniac era “Drobeta”, la moda in acea perioada.
Afara , ploaia s-a intetit . Comanda si ea o tarie. Incepem sa discutam despre “In cautarea timpului pierdut” scris de eseistul francez Marcel Proust. Dupa un timp imi dau seama ca era cel cel stupid subiect care-l aveam de abordat cu eleganta Doamana. Cum era ultimul roman citit , proaspat in memorie, nu am gasit altceva mai bun.
Ce mai caut eu aici? Se facuse , deja tarziu.
Coniacul incepe sa-si faca efectul. In disperarae de a cotrabui in cele mai adanci cotloane ale misterioase doamne de langa mine, incerc sa invoc principiul " propriei existente", un procedeu folosit de Proust prin sondarea timpului psihologic, ajungand in cele din urma la starea de fapt a individului. Romanul e plin de senzatii si stari sau de notatii privind aristocrtaia in perioada ei de declin, viata saloanelor pariziene.
Incep sa-mi fac jocul, punand intrebari , adesea ingrate despre viata amoroasa a Doamnei M.
Eram inca prizonierul vechilor mele reflexe profesionale, de jurnalist, colaborator ca cateva reviste studentesti si la radio. Eram nerabdator sa aflu tot despre o persoana pe care de abia daca o cunosteam, intr-o singura seara.Mizam pe factorul surpriza, pe alchimia care se putea crea din elementele unei seri tarzii de Decembrie intre doua persoane straine, retrase undeva pe o strada istorica din centrul vechi al capitalei.
La urma urmelor ce este viata? O graba permanenta spre viata de apoi. Nu mai avem rabdare. Vrem sa aflam totul chiar de la prima intalnire, din prima seara, in primul loc, parca ar fi si ultimul.
Afara se lasase intunericul . Pana la caminul studentesc aveam mult de mers, insa nu puteam sa renunt la dialogul cu Doamna M.
Daca imi va cere s-o conduc acasa?
Ar fi trebuit demult sa-mi pun acesata intrebare. Ma uit fix in ochii ei si nu intrevad nicio sclipire, nimic care sa-i dea de gol vreo slabiciune.
Continui seara tarzie, spre miez de noapte in cafeneaua tineretii mele, intr-un zgomot asurzitor, deranjant, facut de smecherasii de Covaci.
Revelion in comunism
Pana sa devin baiat mare, Revelionul il petreceam impreuna cu ai mei la rudele de la oras in fata televizorului alb negru Rubin. Mi-l aduc aminte si acum. Un ecran mic, bombat, mult mai mic decat tubul din spatele lui, plin cu lampi care se incalzeau atat de tare, incat uneori, aveai impresia ca degaja mai multa caldura decat soba intesata cu lemne de salcam aduse pe baza de cartela de la depozitul ICR.
Cateodata, tata, ca sa ne ma sicaneze, desi intotdeauna stiam ca o sa mergem de Revelion la tanti Mimi, ne zicea: "Anul asta o sa petrecem Revelionul la Cabana Plapumioara"! A trecut mult timp pana sa imi dau seama ca la acea vreme cabana cu pricina nu exista, asta insemnand ca vom sta acasa. Acasa, fara televizor, intrucat pe ultima ulita a satului unde locuiam noi , plina de noroaie cand ploile nu mai conteneau si inzapezite atunci cand zapezile nu se mai opreau, comunistii nu ajunsesera nici cu electrificarea, ca sa nu mai vorbim de vreun televizor in casa, desi colectivizarea se incheiase cu mult timp inainte, desi ranile din sufletul taranilor inca nu se vindecasera intru totul. Dar, asta era o alta poveste, sensibila la acea vreme, de care te cutremurai doar gandindu-te, dar s-o mai spui cu voce tare. Lumina lampii cu petrol din camera mea , luxul acelor vremuri , a fost o etapa frumoasa a copilariei mele, un fel de cafenea exclusivista , in atmosfera careia am citit mai toate romanele tineretii mele, cateodata picante si cu lecturi din colectia "Romanul de dragoste ".
Televizorul alb negru, dar , in mod special, programele de Revelion comuniste erau vise, greu de atins in acele vremuri
Mai tarziu , aveam sa aflu ca in spatele acelor programe alb-negru ale Televiziunii Romane din noaptea de Revelion erau sute de ore de munca asidua petrecute in afara orelor de program, munca ce incepea inca din luna octombrie prin deplasarea echipei de productie in Poiana Brasov, acolo, unde programul era planificat minut de minut, desfasurat pe momente muzicale si de umor, dar si rezerve ale acestora, in cazul in care unele momente concepute nu treceau de cenzura comunista.
Acum, pentru cunoscatori, daca priviti mai atent programele de Revelion, din arhiva, veti descoperi, cu siguranta, multe secvente picate la cenzura. Noroc ca realizatorii trecusera demult la etapa autecenzurii, incat nu prea le mai scapau secvente care sa nu le faca pe placul dictatorilor.
Nu , sa nu va ganditi ca romaniii se puteau bucura de revelione exotice sau cel putin de revelioane in Europa. Cine-si putea permite luxul unui Revelion in Poiana Brasov , acela facea parte din alta lume, nu din cea din care faceam eu si multi altii.
Inainte de 12 noapte, realizatorii programelor de Revelion, le “luau fata” cu cantece interpretate de Gica Petrescu si Ioana Radu si totul era in ordine.
Partea frumoasa a Revelionului comunist, in afara acelei doze de libertate pe care ne-o dadeau cei doi mareti conducatori era bucuria imensa de a ne aseza in jurul unei mese bogate, pline de delicatese de pe care nu lipseau portocalele si bananele, luate "pe sub mana", cu mari interventii de la seful de Alimentara. Inainte de ’89, seful/sefa de Alimentara era un fel de Dumnezeu. Daca nu erai prieten cu ei, erai terminat. Nu tu o sticla de ulei in plus, un kil de zahar, un muchiulet, etc.
Noi, copii, ne infigeam primii la aceste" exotisme" , uitand de curcanul rumenit la cuptor sau de sarmalele in foi de varza, fierte in cianul de fonta la foc mic pe plita din mica bucatarie. Parca si acum imi revin in minte momentele acelea placute dianaintea pregatirii bucatelor de sarbatori. Aveau un farmec al lor. Lipsite tot timpul de pe mesele noastre, de sarbatori, acestea deveneau o binecuvantare, multumita "conducatorilor iubiti" .
Pana la miezul noptii, timp in care pe micul ecran se derulau cantece patriotice si discursul tovarasului de pe rola adusa direct de catre cameramanul lui special, atmosfera din jurul mesei era una iesita din comun, galagioasa, cu multe bancuri deocheate spuse de catre adulti, la care noi, cei mici chicoteam pe infundate.
Dupa orele 12:00, ora exacta dupa discursul tovarasului, data de ceasul din studio : 10, 8, 7 ...la care, cu totii ne ridicam in picioare si ciocneam paharele de sampanie ( noi copii, aveam si noi dreptul sa sorbim din ea), inganam un "La multi ani", dupa care ne luam locurile cuminti pe scaunele de placaj asezate sarbatoreste prin camera festiva organizata special de Revelion. Nu simteam nicio emotie, nu aveam niciun sentiment.
Si acum mi-l aduc aminte pe Amza Pellea cu a lui "Leana lui Zapacitu din capul satului", deliciul tuturor programelor de Revelion. Mai tarziu, foarte tarziu am descifrat acest moment, cu adevarat delicios "Leana lui Zapacitu din capul satului". Atunci eram prea mic ca sa-mi dau seama unde batea cu adevarat Nea Marin.
Nici gand sa te dezlipesti din fata minusculului televizor alb negru, intrucat Toma Caragiu, cu ale sale aparitii magnifice pe terenul de tenis, simbolic interpretandu-l pe Ion Tiriac. Din programul de Revelion nu lipseasu nici marii monstri ai marelui ecran : Dem Radulescu, Marin Moraru (mai rar), Stefan Banica, Rodica Tapalaga. La fiecare aparitie luam cateo burta de ras, dupa care ne caram in bucatarie unde mai trageam cateo inghititura de sampanie facuta la Zarea Bucuresti. Dulceata din cupa de sampanie nu reusea sa ne alunge plictiseala inceputa odata cu derularea la televizor a cantecelor de petrecere si a sansonetelor dupa care dansau cei mari. Nu inchideam un ochi, pana cand se canta "Perinita", momentul inchiderii programului de Revelion , iar noi inarmati cu batranele sorcove, incepeam sa le cantam celor din casa , apoi incepeam sa colindam prin vecini, multumindu-ne ca portocale si banane.
Odata cu trecerea timpului, baietii din noi s-au maturizat, au devenit mai pretentiosi, independenti, cautand de Revelion grupurile care nu priveau la televizor, care preferau revelioanele stil chefuri cu muzica la magnetofon piratata din afara din a caror boxe rasunau ritmurile lui Boney M, ABBA, EMP, Tina Turner, ELO.
tirol
In urma cu aproape o luna de zile, in salile de cinema se lansa ultima serie din faimosul agent 007, numita "Spectre". Putini stiu ca cele mai multe dintre filmari au fost facut in Tirol , in decorul Alpilor din Otzstal, Solden si in satul din Tirolul de est, Oberilliach. Pentru ultima serie James Bond, "Spectre" au fost nevoie de 31 de zile de filmari in Tirol, filmari ce au costat nici mai mult nici mai putin decat 8,9 milioane de euro (cheltuieli legate de productie, cazare, masa , transport etc). 30.000 de nopti cazare pentru echipa de filmari si 210 furnizori de servicii din Austria.
Iata un prim bilant a ceea ce a vrut sa insemne eforturile pentru un nou film cu 007. Dupa lansare, multi critici sunt destul de sceptici in legatura cu succesul noii serii din James Bond, altii considerand- o o adevarata blasfemiei adusa celei de-a 7-a arte.
Am urmarit filmul cap-coada, timp de 2:18 ore, unele secvente chiar le-am luat " frame to frame " . Pana in minutul 50, regizorul ne poarta prin Ciudat de Mexico, Roma, dupa care ne teleporteaza exact in Alpii Austrieci, mai precis in Solden, acolo unde 250 de oameni de film din Austria au contribuit la 15 minute de pelicula ce reda intr-un mod magnific frumusetea partiile de schi din Tirol, intr-un suspans alb pe care le urmarin cu sufletul la gura, doar, doar echipa de filmare nu ar aduce cine stie ce prejudicii partiilor de schi de acolo . Cinstit sa fiu, filmarile din Solden , parca te mai scot putin din amorteala plicteselii unor curse de masini de pe strazile Romei si a unor pocnitori iesite din pistoalele de recuzita ale mafiotilor ce fac parte din scenariu . Peisajele hibernale din Tirol, printre care apar la fel de nebunesti, aceleasi curse de masini, de data aceasta printre nametii de zapada, unde mai pui, ca deasupra mai apar si filmari dintr-un avion ce se incapataneaza sa ne poarte deasupra peisajelor magnifice din Tirol te fca sa stai cu sufletul la gura, doar , doar nu or intra in statia de teleferic.
spectre
Pe partiile de schi din Tirol, acum nu se mai schiaza, insa asistam la curse nebunesti de masini ce ascund sute de cai putere sub capota, pana cand se opresc nu in statiile de schi , insa niste superbe cabanute sunt facute una cu pamantul.
tirol
In film apare si frumoasa Monica Belucci , care, trebuie sa o recunoastem, ca mai spala putin pacatele acestei serii, careia eu, cel putin nu-i intrevad incasari de succes, asa cum gandesc actualii producatori. Poate Lea Seydux sau seducatoarea Naomie Harris, intr-o aparatie fulgeratoare sa mai indulcesaca scenele fierbinti a acestei serii de film "007".
Singurii care au de castigat de pe urma acestui ultim "007" sunt hotelierii din Tirol, ce vor incasa sume fabuloase de pe urma schiorilor veniti in urma lui James Bond.
solden
