Revelion in comunism
Pana sa devin baiat mare, Revelionul il petreceam impreuna cu ai mei la rudele de la oras in fata televizorului alb negru Rubin. Mi-l aduc aminte si acum. Un ecran mic, bombat, mult mai mic decat tubul din spatele lui, plin cu lampi care se incalzeau atat de tare, incat uneori, aveai impresia ca degaja mai multa caldura decat soba intesata cu lemne de salcam aduse pe baza de cartela de la depozitul ICR.
Cateodata, tata, ca sa ne ma sicaneze, desi intotdeauna stiam ca o sa mergem de Revelion la tanti Mimi, ne zicea: "Anul asta o sa petrecem Revelionul la Cabana Plapumioara"! A trecut mult timp pana sa imi dau seama ca la acea vreme cabana cu pricina nu exista, asta insemnand ca vom sta acasa. Acasa, fara televizor, intrucat pe ultima ulita a satului unde locuiam noi , plina de noroaie cand ploile nu mai conteneau si inzapezite atunci cand zapezile nu se mai opreau, comunistii nu ajunsesera nici cu electrificarea, ca sa nu mai vorbim de vreun televizor in casa, desi colectivizarea se incheiase cu mult timp inainte, desi ranile din sufletul taranilor inca nu se vindecasera intru totul. Dar, asta era o alta poveste, sensibila la acea vreme, de care te cutremurai doar gandindu-te, dar s-o mai spui cu voce tare. Lumina lampii cu petrol din camera mea , luxul acelor vremuri , a fost o etapa frumoasa a copilariei mele, un fel de cafenea exclusivista , in atmosfera careia am citit mai toate romanele tineretii mele, cateodata picante si cu lecturi din colectia "Romanul de dragoste ".
Televizorul alb negru, dar , in mod special, programele de Revelion comuniste erau vise, greu de atins in acele vremuri
Mai tarziu , aveam sa aflu ca in spatele acelor programe alb-negru ale Televiziunii Romane din noaptea de Revelion erau sute de ore de munca asidua petrecute in afara orelor de program, munca ce incepea inca din luna octombrie prin deplasarea echipei de productie in Poiana Brasov, acolo, unde programul era planificat minut de minut, desfasurat pe momente muzicale si de umor, dar si rezerve ale acestora, in cazul in care unele momente concepute nu treceau de cenzura comunista.
Acum, pentru cunoscatori, daca priviti mai atent programele de Revelion, din arhiva, veti descoperi, cu siguranta, multe secvente picate la cenzura. Noroc ca realizatorii trecusera demult la etapa autecenzurii, incat nu prea le mai scapau secvente care sa nu le faca pe placul dictatorilor.
Nu , sa nu va ganditi ca romaniii se puteau bucura de revelione exotice sau cel putin de revelioane in Europa. Cine-si putea permite luxul unui Revelion in Poiana Brasov , acela facea parte din alta lume, nu din cea din care faceam eu si multi altii.
Inainte de 12 noapte, realizatorii programelor de Revelion, le “luau fata” cu cantece interpretate de Gica Petrescu si Ioana Radu si totul era in ordine.
Partea frumoasa a Revelionului comunist, in afara acelei doze de libertate pe care ne-o dadeau cei doi mareti conducatori era bucuria imensa de a ne aseza in jurul unei mese bogate, pline de delicatese de pe care nu lipseau portocalele si bananele, luate "pe sub mana", cu mari interventii de la seful de Alimentara. Inainte de ’89, seful/sefa de Alimentara era un fel de Dumnezeu. Daca nu erai prieten cu ei, erai terminat. Nu tu o sticla de ulei in plus, un kil de zahar, un muchiulet, etc.
Noi, copii, ne infigeam primii la aceste" exotisme" , uitand de curcanul rumenit la cuptor sau de sarmalele in foi de varza, fierte in cianul de fonta la foc mic pe plita din mica bucatarie. Parca si acum imi revin in minte momentele acelea placute dianaintea pregatirii bucatelor de sarbatori. Aveau un farmec al lor. Lipsite tot timpul de pe mesele noastre, de sarbatori, acestea deveneau o binecuvantare, multumita "conducatorilor iubiti" .
Pana la miezul noptii, timp in care pe micul ecran se derulau cantece patriotice si discursul tovarasului de pe rola adusa direct de catre cameramanul lui special, atmosfera din jurul mesei era una iesita din comun, galagioasa, cu multe bancuri deocheate spuse de catre adulti, la care noi, cei mici chicoteam pe infundate.
Dupa orele 12:00, ora exacta dupa discursul tovarasului, data de ceasul din studio : 10, 8, 7 ...la care, cu totii ne ridicam in picioare si ciocneam paharele de sampanie ( noi copii, aveam si noi dreptul sa sorbim din ea), inganam un "La multi ani", dupa care ne luam locurile cuminti pe scaunele de placaj asezate sarbatoreste prin camera festiva organizata special de Revelion. Nu simteam nicio emotie, nu aveam niciun sentiment.
Si acum mi-l aduc aminte pe Amza Pellea cu a lui "Leana lui Zapacitu din capul satului", deliciul tuturor programelor de Revelion. Mai tarziu, foarte tarziu am descifrat acest moment, cu adevarat delicios "Leana lui Zapacitu din capul satului". Atunci eram prea mic ca sa-mi dau seama unde batea cu adevarat Nea Marin.
Nici gand sa te dezlipesti din fata minusculului televizor alb negru, intrucat Toma Caragiu, cu ale sale aparitii magnifice pe terenul de tenis, simbolic interpretandu-l pe Ion Tiriac. Din programul de Revelion nu lipseasu nici marii monstri ai marelui ecran : Dem Radulescu, Marin Moraru (mai rar), Stefan Banica, Rodica Tapalaga. La fiecare aparitie luam cateo burta de ras, dupa care ne caram in bucatarie unde mai trageam cateo inghititura de sampanie facuta la Zarea Bucuresti. Dulceata din cupa de sampanie nu reusea sa ne alunge plictiseala inceputa odata cu derularea la televizor a cantecelor de petrecere si a sansonetelor dupa care dansau cei mari. Nu inchideam un ochi, pana cand se canta "Perinita", momentul inchiderii programului de Revelion , iar noi inarmati cu batranele sorcove, incepeam sa le cantam celor din casa , apoi incepeam sa colindam prin vecini, multumindu-ne ca portocale si banane.
Odata cu trecerea timpului, baietii din noi s-au maturizat, au devenit mai pretentiosi, independenti, cautand de Revelion grupurile care nu priveau la televizor, care preferau revelioanele stil chefuri cu muzica la magnetofon piratata din afara din a caror boxe rasunau ritmurile lui Boney M, ABBA, EMP, Tina Turner, ELO.